Psihoterapia de grup
Terapia de grup este o forma de psihoterapie in care 6–10 persoane se intalnesc saptamanal, sub indrumarea unui lider de grup, de obicei un psiholog cu pregatire in psihoterapia de grup, pentru a discuta despre anumite probleme, comune tuturor participantilor (depresie, anorexie, anxietate, divort, alcoolism, dependenta de droguri, dificultati interpersonale, abuz fizic si sexual, decesul partenerului, separare, etc.).
De ce ar alege cineva sa participe la o terapie de grup in locul unei psihoterapii individuale, in care se intalneste doar el/ea cu un psihoterapeut? In primul rand pentru ca e mai ieftin, taxa de participare intr-un grup fiind in general pe jumatatea celei percepute pentru o terapie individuala. Apoi, pentru ca terapia de grup este o modalitate terapeutica de sine statatoare care are propriile avantaje, unele dintre ele inaccesibile terapiei individuale.
Cum reuseste terapia de grup sa ajute? Care ar fi „factorii terapeutici” implicati in ameliorarea psihologica? Potrivit lui Yalom, autorul celei mai populare carti despre terapia de grup (am numit aici „Teoria si practica psihoterapiei de grup”), acesti factori sunt in numar de zece. Iata-i prezentati aici, nu neaparat in ordinea importantei lor.
1. Inducerea sperantei.
Oamenii aleg sa participe la o terapie de grup pentru ca spera ca viata lor sa se imbunatateasca. Ei vin de-acasa cu un dram de speranta iar terapia de grup ii ajuta sa tina in viata aceasta flacaruie si, mai mult, sa o faca sa creasca. Cum? In primul rand, pentru ca au facut ceva pentru ei insisi: si-au luat inima in dinti si s-au inscris intr-un grup terapeutic. Nu poti sa faci ceva pentru tine fara ca speranta de mai bine sa nu prinda aripi. In al doilea rand, intr-un grup terapeutic, compus in general din oameni cu probleme similare, exista indivizi care deja fac fata unei situatii mai bine decat ceilalti, iar exemplul lor este datator de speranta pentru acestia din urma. „Daca altii au reusit, poate voi reusi si eu” rasuna in mintea celor care invata sa spere.
2. Universalitate.
Multi dintre cei care intra in terapie sunt covinsi ca sunt unici din punct de vedere al inadecvarii lor, ca numai ei au anumite probleme, ganduri si sentimente care ii tortureaza si le fac viata mizerabila. Dar, vorba unei reclame inteligente, „nu uita ca esti unic, la fel ca toti ceilalti.” Suntem unici si totusi atat de asemanatori. Nu exista sentiment, fie el cat de greu de definit si de pus in cuvinte, pe care numai un singur om sa-l fi avut.
Ceea ce ne aseamana este mult mai consistent decat ceea ce ne separa si ne diferentiaza. La urma urmei, suntem toti oameni. Si nicaieri nu se vede mai bine acest adevar decat intr-un grup terapeutic. Atunci cand constatam ca si altii se confrunta cu aceleasi probleme, ne simtim parca mai usurati si mai capabili sa le facem fata caci, nu-i asa, „suntem cu totii in aceeasi barca”.
3. Informarea inlude instruirea didactiva referitoare la anumite conditii, sfaturi si sugestii din partea terapeutului sau a celorlalti membri ai grupului. Uneori procesul educational este implicit, membrii grupului invatand direct din activitatea grupului despre dinamica proceselor interpersonale, despre semnificatia unor simptome si metode de a le face fata, despre viata psihica in general. De exemplu, in cadrul unui grup pentru cei care sufera de atacuri de panica, se pot dispensa informatii despre aspectele fiziologice ale unui atac de panica, despre ciclul vicios indus de interpretarea catastrofica a simptomelor corporale, despre natura benigna a conditiei si despre modalitatile de a ameliora si apoi de a preveni astfel de atacuri de panica.
4. Altruismul.
„Daca vrei sa ajuti un om, lasa-l sa te ajute” a spus candva un celebru prizonier american. Prin partile noastre, se spune ca „daruind, vei dobandi”. Cei care intra in terapia de grup se simt adesea demoralizati si simt ca nu au nimic valoros de daruit celorlalti. Atunci cand descopera ca pot fi totusi de ajutor, se simt revigorati si stima lor de sine creste. Oamenii se pot ajuta unii pe altii ascultandu-se, oferind confort si sfaturi, incurajandu-se reciproc, impartasind cu ceilalti experientele lor similare sau prin simpla lor prezenta lipsita de criticism si prejudecati.
5. Recapitularea corectiva a relatiilor din familia de origine.
Cei mai importanti oameni in viata oricarui om sunt membrii familiei in care s-a nascut. Modul in care interactioneaza cu acestia va ramane „sapat” in mintea viitorului adult pentru tot restul vieti sale ca un model de interactiune cu toti ceilalti oameni. Atunci cand fac parte dintr-un grup, oamenii au tendinta de a se raporta la ceilalti membri ai grupului intr-un mod oarecum asemanator cu modul in care se raportau la parinti si frati. Ceea ce, in sine, nu e nimic deosebit care sa merite a fi subliniat.
Numai ca relatiile unora cu membrii familiei din care provin nu au fost tocmai in regula si atunci exista posibilitatea, sau chiar certitudinea, ca aceste relatii sa se repete cu actualul partener de viata, cu colegii de munca, cu copiii, prieteniii, etc. Ce e de facut? Grupul terapeutic este ca un mic laborator fotografic in care modul defectuos de a te raporta la ceilalti se developeaza in fata propriilor ochi. Cand devii constient de felul in care ii tratezi pe ceilalti, de modul in care te raportezi la ei sau de modul in care te folosesti de ei, atunci intelegi de unde provin multe din necazurile prezente in relatiile cu acestia si, in consecinta, poti schimba ceva.
6. Imbunatatirea aptitudinilor de socializare.
Un grup terapeutic este, inainte de toate, un grup social, in care mai multi indivizi interactioneaza respectand niste norme. Spre deosebire insa de alte grupuri sociale de care poate apartine cineva (de exemplu, grupul colegilor de munca), grupul terapeutic are niste reguli clare stabilite de la inceput, menite a facilita interactiunea onesta. Cea mai importanta dintre aceste reguli este oferirea de feedback, adica oferirea unei pareri oneste despre afirmatiile sau comportamentul celuilalt, ceea ce in alte grupuri se intampla arareori. De exemplu, daca cineva are tendinta de a-i privi de sus pe ceilalti, de a-i trata cu superioritate, e putin probabil ca vreunul dintre colegii de munca (mai ales daca ii sunt subalterni), sa ii spuna „Vezi ca ai tendinta sa ne privesti de sus.” In schimb, intr-un grup terapeutic, e foarte posibil si chiar de dorit ca un astfel de feedback sa aiba loc. Astfel, „arogantul” are ocazia sa invete ceva despre sine si eventual sa corecteze ceea ce este de corectat pentru a-si imbunatati aptitudinile de socializare.
7. Comportamentul imitativ.
Se spune adesea despre copii ca ii imita pe adulti. Ceea ce se spune mai rar este ca si adultii invata prin imitatie. Observandu-i pe altii cum vorbesc, cum se comporta, cum isi rezolva anumite probleme, noi toti putem invata de la ceilalti. Invatam de la cei care au mai mult succes in viata personala sau in interactiunile cu ceilalti, invatam de la cei pe care ii respectam, fie ei membri ai grupului sau psihoterapeutul care conduce grupul respectiv. Nu subestimati niciodata puterea exemplului!
8. Invatarea interpersonala.
E un factor deosebit de complex si de aceea dificil de explicat in cateva cuvinte. S-a spus ca omul este un animal social. Adica, ceea ce ne deosebeste esentialmente de animale este capacitatea de a avea relatii sociale. Mai mult, aceste relatii sociale, care le includ pe cele cu familia din care provenim, ne formeaza si ne transforma in permanenta. Cazurile de copii crescuti de animale demonstreaza faptul ca fara o ambianta umana, fara contact cu alte fiinte umane, un copil nu poate deveni un om in sensul cel mai larg al cuvantului si dezvoltarea acestuia se opreste la un nivel subuman.
Nu realizam importanta relatiilor cu cei din jurul nostru, si in primul rand cu membrii familiei in care ne-am nascut, asa cum nu realizam cat de multa nevoie avem de oxigenul pe care il respiram. Specialistii spun ca jumatate din ceea ce suntem se datoreaza zestrei genetice si jumatate modului in care am fost crescuti. Si acesta componenta educativa se refera nu numai la aspectele evidente cum ar fi „cei sapte ani de acasa”, ci si la acelea mai subtile ale modului in care cei din jur se raporteaza la noi si noi la ei. De exemplu, orice copil are nevoie de un sentiment de securitate si obtine acest lucru prin cultivarea si accentuarea acelor trasaturi sau aspecte ale sinelui care sunt apreciate de ceilalti si prin negarea sau transformarea acelora care sunt dezaprobate de ceilalti. In cele din urma, individul isi va forma un concept de sine bazat foarte mult pe aprecierile celorlalti. Acest proces de invatare interpersonala este un proces continuu, ale carui baze se pun in copilarie, dar care continua de-a lungul intregii vieti. In terapia de grup, oamenii descopera modul in care obisnuiesc sa se raporteze la ceilalti, constientizeaza asteptarile pe care le au de la ceilalti si invata sa relationeze intr-un mod mai realist si mai echilibrat, in care avantajele si dezavantajele relationale sunt mai echitabil distribuite.
9. Coeziunea grupului.
Multi oameni se simt izolati de semenii lor, incapabili sa stabileasca niste relatii cu adevarat semnificative, care sa treaca dincolo de o interactiune de suprafata. Asa cum spuneam mai sus, avem nevoie de ceilalti, sa ne simtim intelesi si apreciati si, in egala masura, sa invatam de la ei. Dar acest lucru nu este posibil decat in mica masura in cadrul unor relatii superficiale, cum ar fi discutiile de cinci minute la o cafea cu colegii de serviciu. Pentru multi, prietenii sunt cei care reusesc sa suplineasca aceasta nevoie de comunicare ceva mai profunda. Din pacate insa, sunt mult prea multi oameni lipsiti de prieteni. Si mai avem nevoie de ceva, pe langa aceasta legatura mai adanca: avem nevoie de sentimentul de apartenenta, care inseamna sentimentul de bine si de siguranta pe care il avem atunci cand ne stim parte a unui grup care ne protejeaza si ne valorizeaza. Aceasta nevoie sta la baza tuturor asociatiilor profesionale, sindicatelor, cluburilor, cercurilor sportive etc. si chiar la baza ideii de natiune si de tara.
Pentru cei care se simt deprivati de o comunicare umana cu adevarat semnificativa si pentru cei lipsiti de sentimentul de apartenenta, grupul terapeutic poate suplini exact ceea ce le lipseste. Coeziunea grupului nu se refera numai la suportul si incurajarile pe care un membru al grupului le poate primi din partea celorlalti participanti, ci si la feedback-ul onest pe care il primeste si, in general, la toate acele aspecte care contribuie la sentimentul ca „celorlalti le pasa.”
10. Catarsisul.
E bine stiut ca adesea confesarea necazurilor noastre catre prieteni, doctor sau preot, ne ajuta sa ne simtit mai bine. Acesta este catarsisul si despre asta este vorba, in principiu, si in terapia de grup. Numai ca aceasta forma de terapie nu ne ajuta numai sa scapam de „piatra de pe suflet”, dandu-ne un sentiment de eliberare momentana, ci ne mai invata ceva, un ingredient crucial pentru un beneficiu de durata: ca a exprima ceea ce simtim ne apropie de ceilalti, ceea ce duce la cresterea sentimentului de coeziune si la imbogatirea relatiilor noastre interpersonale.
Cu alte cuvinte, a spune ceea ce avem pe suflet ne face sa ne simtim mai liberi dar si mai apropiati de ceilalti. Si asta numai intr-un grup se poate invata.Nu toti avem nevoie de toti acesti factori pentru a ne bucura de beneficiile terapiei de grup. Pentru unii cele mai importante aspecte sunt invatarea interpersonala, catarsisul si factorii existentiali, iar pentru altii altruismul, universalitatea si cultivarea sperantei. Probabil acesti factori curativi actioneaza in functie de nevoile fiecaruia. Un lucru este insa cert: ca terapia de grup, indiferent de factorii terapeutici pe care ii pune in joc, este benefica tuturor celor care considera ca mai au inca ceva de invatat de la viata si de la oamenii din jurul lor.
Articol scris de dr. Costin Patrascu
