Psihoterapie – Ce este ?
‘”Nu poţi învăţa un om totul; îl poţi ajuta doar să afle ceea ce este el cu adevărat. “Galileo Galilei
Psihoterapia, consilierea psihologică, dezvoltarea personală se adresează tuturor persoanelor care doresc să se dezvolte din punct de vedere psihologic, persoanelor care trec prin situaţii de viaţa cărora nu le mai fac faţa la un moment dat. Psihoterapia face parte din terapiile alternative, care duce la o mai bună integrare de Sine în societate, si la echilibrare personală. Aproape orice persoană a trecut prin viaţă prin momente dificile, sau la un moment dat, a simţit că stilul personal de a fi în lume n-o mai ajuta într-o situaţie dată.
Psihoterapiile umaniste (psihodrama, gestaltterapia, artterapia, terapia experientiala, terapia centrată pe client – sau terapia rogersiana, terapia adleriana, analiză tranzacţională şi multe altele), precum şi psihoterapia Cognitiv Comportamentala si Hipnoterapia, privesc persoană într-un mod autentic, natural, denumind-o „client”, în loc de tradiţionalul „pacient”. Astfel persoană este privită ca un egal de dialog, nu ca o fiinţa bolnavă şi neajutorată care vine la terapeut s-o vindece şi să-i rezolve problemele.
În şedinţele de psihoterapie persoana este ajutată să-şi găsească soluţii mult mai bune de viaţă, în general, să-şi restructureze şi să-şi optimizeze propria configuraţie a personalităţii astfel încât să-şi poată rezolva problemele într-un mod matur, realist şi funcţional.
Există însă multe expectaţii irealiste cum că un psihoterapeut ar da sfaturi sau soluţii la problema persoanei. Psihoterapeutul nu dă sfaturi şi nu rezolvă problemele clientului, nu trăieşte în locul clientului. Poate oferi sugestii şi biblioterapie. Psihoterapiile umaniste nu tratează persoana ca având o boală, ci ca trecând printr-un impas existenţial. Psihoterapeutul pune întrebări astfel încât persoana în cauză să-şi ofere răspunsurile şi sa gaseasca soluţiile cele mai potrivite. Nimeni în afară de persoana în cauza nu ştie mai bine ce este mai de dorit pentru ea. Psihoterapeutul stimulează persoana în aşa fel încât ea să îşi găsească resursele interne. Răspunsurile nu sunt la mine ca psihoterapeut, ci la client. Dacă eu ştiu să pun întrebările potrivite, clientul învaţă şi el să îşi repete întrebările, să îşi ofere răspunsurile, să se cunoască, să conştientizeze de ce face anumite lucruri şi din ce cauza nu le face pe altele. Terapeutul nu este prieten, nu părinte. Terapia presupune ajustarea aşteptărilor şi faţă de sine si faţă de ceilalţi. Psihoterapeutul nu face decăt să fie un facilitator catre accesarea lumii interioare a clientului. Răspunsurile nu sunt la terapeut, ci la client. Soluţia nu e la terapeut, ci la client. Resursele nu sunt la terapeut, ci la client. Psihoterapeutul nu oferă soluţii pe tava ci ajută persoana în terapie să îşi găsească soluţiile optime, să îşi regăsească resursele. Relaţia psihoterapeutică este instrumentul pentru schimbare. O relaţie terapeutică bună duce la un succes în psihoterapie.
Clientul e nevoie să fie responsabil pentru terapie, să fie motivat, să înveţe să se autoanalizeze, să-şi pună întrebări, să fie răbdător şi perseverent cu Sine, să aibă capacitate de introspecţie şi analiză. Dacă dorim să ne cunoaştem şi să ne schimbăm e necesar să depunem eforturi la fel că şi atunci cind dorim spre exemplu să învăţăm ceva nou.
O terapie eficientă este aceea care se adresează cauzelor simptomului dvs, nu doar rezolvarea lipsei simptomului (depresie, atac de panica, fobie, anxietate etc). Simptomul este virful aisbergului, cauza fiind cea care îl generează.
Clientul învăţa să se accepte aşa cum este, să se înţeleagă la nivel mental, afectiv, comportamental. Învăţa să-şi recunoască sentimentele şi trăirile din prezent, învăţa să descopere legătură trăirilor din prezent cu trăirile din trecut, cu problemele nerezolvate din trecut. Invaţă să restructureze trecutul, să îl accepte, să trăiască în prezent şi să reconsidere viitorul. Invata sa si identifice emotiile, gandurile, comportamentele. Învăţa că simptomul lui exprimă ceva, care este important în existenţă sa. Simptomul clientului este cel care îl aduce la psihoterapie, care-l atenţionează şi îl trezeşte pe client. Simptomul îl face să conştientizeze segmentele de viaţa unde nu este pe deplin satisfăcut. Clientul este astfel responsabilizat pentru psihoterapie, prin propriul simptom. Învăţa să se observe, să se autoanalizeze, să fie răbdător şi perseverent cu Sine. Psihoterapia nu este uneori comodă şi nici „nedureroasă”, însă la sfirsitul procesului de cunoaştere persoană este mai integrată cu sine şi cu alţii, mai autentică. Asemui psihoterapia cu munca unui chirurg. Dacă ne rănim şi punem leucoplast direct pe rană, fără a o dezinfecta, ea va coace şi la un moment dat se va sparge. Psihoterapia seamănă cu procesul de dezvelire a rănii, de curăţare, de dezinfectare, de cicatrizare într-un sfirsit. Uneori pe parcursul terapiei sentimentele şi stările vor fi bulversante, înainte de a se reaşeza şi restructura.
sursa www.sensart.ro
