Adolescenţa, Vârsta marilor transformări, a nenumăratelor întrebări, a viselor îndrăzneţe dar şi a pericolelor! Tu cum comunici cu el?
Adolescenţa reprezintă acea etapă care face trecerea de la perioada copilăriei la cea a maturităţii. Această perioadă a adolescenţei se desfăşoară sub multitudinea modificărilor fizice, psihice şi sociale. Au loc modificări biologice şi anatomice care duc la formarea organismului adult şi la apariţia capacităţii de reproducere.
Pubertatea modifică dramatic reperele adolescentului cu privire la sine şi la cei din jur.
Din punct de vedere emoţional este perioada cu cele mai intense şi contradictorii trăiri şi sentimente.
Din punct de vedere psihologic are loc un proces de schimbare a imaginii de sine.
În această perioadă adolescentul se confruntă cu acceptarea modificărilor fizice, cu a înţelege cine este el, şi care este rolul sau în societate, cu stabilirea identităţii sale sexuale şi sociale, cu alegerea drumului şcolar sau profesional, şi cu alegerea prietenilor, precum şi cu convingerile părinţilor care de cele mai multe ori sunt diferite de ale sale. Toate aceste noi înţelegeri şi alegeri îi permit să se autodefinească. De aici şi modificările comportamentale cum ar fi opoziţionismul, agresivitatea în conduită şi în vocabular, idealizarea modelelor, exagerările, emoţionalitatea excesivă, izolarea de familie, refuzul de a comunica, unele fapte antisociale, interesul crescut pentru sexualitate.
Nu este deloc uşor pentru un adolescent să facă faţă atâtor provocări în tot acest timp.
Această etapă impregnată de atât de multe trăiri complexe, îi fac să se simtă neînţeleşi, confuzi, vinovaţi, inferiori sau superiori, şi uneori incapabili să facă faţă schimbărilor prin care trec.
Au nevoie să fie înţeleşi, să fie apreciaţi şi valorizaţi să li se acorde încredere, să fie consultaţi în problemele care îi privesc, şi să se ţină cont de opiniile şi de alegerile lor.
Criza adolescentină constă deseori într-un comportament de negaţie împotriva valorilor impuse, a sfaturilor, şi a autorităţii pe care părinţii se încăpăţânează deseori să o păstreze.
Dacă intră în viaţa de adult fără să-şi cunoască adevărata identitate şi valoare personală vor avea probleme cu ei însuşi şi vor întâmpina dificultăţi de adaptare şi relaţionare.
Părintele trebuie să fie un partener pe care să se poată bază şi nu un gardian!
Comunicarea cu adolescentul:
– Lasă-i spaţiu şi oferă-i intimitatea de care are nevoie;
– Ascultă-l fără a-l critica;
– Fă-ţi timp pentru a discuta cu el;
– Arată-i că eşti real preocupat de activităţile, preocupările şi opiniile lui (nu i le impune pe ale tale);
– Arată-i că este important şi că îl accepţi;
– Recunoaşte-i orice merit oricât de neînsemnat ar părea;
– Împărtăşeşte-i din experienţele tale (cu legătură între problema lui şi ceea ce ai experimentat tu în trecut);
– Oferă-i alternative;
– Lasă-l să aleagă, arată-i doar care sunt opţiunile;
– Recunoaşte onest când ai greşit şi cere-ţi scuze;
– Arată-i că îl iubeşti ori de câte ori ai ocazia;
– Nu-l supraproteja şi controla;
– Alege activităţi pe care să le faceţi împreună, dar care să-i facă şi lui plăcere;
– Nu uita, nu mai este un copil, tratează-l ca atare.
Psiholog Mihaela Balcan
